test de defect la pământ monofazat cu impedanță ridicată, 380 V

I. Pregătirea înainte de test

II. Procesul de testare

Pasul 1: Determinarea naturii defectului – Megohmmetrul de izolație de 500 V testează separat rezistența de izolație a celor trei faze ale cablului față de pământ; în toate cele trei faze, rezistența față de pământ este zero. Cele trei faze au fost retestate cu un multimetru: valorile rezistenței fazelor A, B și C față de pământ erau toate de aproximativ 10 kΩ, iar testul între fazele A și B a indicat o rezistență de 600 Ω. S-a stabilit inițial că există un defect de scurtcircuit între fazele A și B.

Pasul 2: Localizarea preliminară a defectului

În primul rând, utilizați metoda impulsurilor de joasă tensiune cu reflector de undă WL20 pentru a testa întreaga lungime a celor trei faze ale cablului. Lungimea celor trei faze este de aproximativ 165 m;

S-a stabilit inițial că este o defectare cu rezistență ridicată între fazele A și B. Pe fazele A și B s-a aplicat o tensiune de 7 kV. După ce punctul de defect a fost străpuns, forma de undă a curentului impulsional a fost înregistrată, așa cum se arată în figura de mai jos. Forma de undă era evident periodică, iar distanța până la defect era de 162 m.

Pasul 3: Identificarea traseului cablului

Pasul 4: Fixarea precisă a punctului 1. Lungimea totală a cablului măsurată cu ajutorul impulsului de joasă tensiune este de 165 de metri, iar lungimea determinată prin testul formei de undă a curentului de impuls este de 162 de metri. Locul defectului este în esență coerent cu lungimea totală a cablului, iar punctul defectului se află la capătul cablului. 2. Pe faza defectă s-a aplicat un impuls de înaltă tensiune de 7 kV, iar aparatul de localizare a punctului fix (model PP20) a ajuns la capătul cablului pentru a stabili punctul. Deoarece capătul cablului se afla în colțul dintre primul și al doilea etaj al clădirii rezidențiale, punctul a fost stabilit inițial la primul etaj. S-a constatat că sunetul de descărcare al punctului defect era emis în apropierea colțului de la primul etaj. Diferența de timp acustic-magnetică a fost cea mai mică, iar sunetul de descărcare auzit prin căști a fost cel mai intens. Diferența minimă de timp acustic-magnetică a fost de 2,9 ms, iar localizarea punctului a avut succes.

III. Rezumat test

1. În acest test de defect, forma de undă obținută este relativ ideală. Forma de undă trifașată pe întreaga lungime la capătul de testare este, în esență, identică cu forma de undă a defectului obținută în testul între faze și poate fi confirmată ca fiind un defect de capăt.
2. La punctul fix, diferența minimă de timp acustico-magnetică este de 2,9 ms, sunetul este clar și distanța este constantă, iar în final s-a confirmat că această zonă reprezintă punctul de defect.